Asset 2

Tradiția spune că de sărbătorile de iarnă se petrece cu familia de Crăciun și cu prietenii de Revelion. Eu am ales să stau cu prietenii mei care se întâmplă să îmi fie și colegi, așa că am avut ocazia să povestesc cu una dintre colegele mele. Mi-a zis ce îi place să facă în timpul liber, dar și la birou, care este rutina ei zilnică…, dar mai bine vă las pe voi să aruncați o privire pe blog și să o cunoașteți pe Liana.

Nelu: Cum te numești și cine ești?

Liana: Bună, Nelu! Eu sunt Liana și mă bucur că am ocazia să vorbim!

 

Nelu: Ce hobby-uri și pasiuni îți ocupă timpul liber?

Liana: Cele mai recente pasiuni au apărut la începutul anului o dată cu impunerea carantinei. Exact ca restul lumii, am încercat și eu să găsesc activități care să îmi ocupe timpul. Așa am ajuns să gătesc și, ce să vezi, mi-am dat seama că îmi place. Deși l-am considerat mereu o corvoadă, gătitul este acum o pasiune. Am găsit plăcerea de a găti și de a face tot felul de experimente.

Tot în carantină, pentru că ne era restricționat ieșitul din casă, am încercat să aduc exteriorul în interior, iar cel mai la îndemână mod de a face asta a fost folosind plante de interior. Așa am ajuns să am o mini colecție de plante care îmi fac casa să pară cu mai multă viață. Îmi place să “grădinăresc” în weekenduri și să fac tot felul de aranjamente.

Nelu: Care e cea mai tare tehnologie/tool cu care ai lucrat și de ce?

Liana: În momentul de față sunt îndrăgostită de Vue. Am avut mult timp o reticență pentru frontend. Simțeam că scriu prea mult cod ca să ajung la rezultatul dorit. Vue, pentru mine, a rezolvat această problemă. Vine cu o structură compactă, ușor de respectat și de folosit. I love Vue!

 

Nelu: Care este primul lucru (după cafea) pe care îl faci când începi o zi de lucru?

Liana: Îmi place să îmi fac un To Do List cu câteva puncte pe care îmi propun să le fac în ziua respectivă. Dacă am de lucrat la un ticket, încerc să îl sparg în mai multe item-uri pe care le scriu, în cel mai clasic mod posibil, pe o hârtie cu checkbox-uri. E foarte satisfăcător de fiecare data când marchez ca checked un item.

 

Nelu: Ce mâncare n-ai împărți cu nimeni? Nici macăr cu mine! 😉

Liana: Nu aș împarți cu nimeni tortul de mere pe care îl mai aduce la Social Friday colegul nostru, Alexandru S. Dar el mereu a avut grijă să aducă suficient pentru toată lumea, așa că sunt sigură că ai apucat și tu să îl încerci.

 

Nelu: Dacă ai putea să întorci timpul și să vorbești cu tine, cel/cea de la 18 ani, ce i-ai spune?

Liana: La 18 ani încă eram stresată cu ce alegere să fac mai departe, spre deosebire de colegii mei care știau de mici că vor să fie doctori/avocați/pompieri. Dacă aș putea să mă întorc în timp și să vorbesc cu Liana de la 18 ani, i-aș spune doar să nu se mai streseze și să facă lucrurile exact așa cum simte și să nu se teamă de necunoscut.

 

LOOKING FOR A CAREER?

Softia is the place to launch and develop your career. We are built by engineers, for engineers and always make sure we keep a high degree of meritocracy, we pay attention to our employees’ needs and build a fun and innovative culture.